Caravana ROENEF și casa demonstrativă nZEB, eficientizată energetic, ajung la Constanța

DISTRIBUIE

„Caravana ROENEF”, un proiect dedicat promovării eficienței energetice în clădiri, organizat de ROENEF și ING Bank România, își continuă traseul național la Constanța, al doilea dintre cele șase orașe vizitate. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, în Vivo! Mall, pe 19 septembrie și în sala de cinema interioară, pe 20 septembrie.

Punctul principal de atracție al evenimentului va fi casa demonstrativă nZEB, unde vizitatorii vor avea șansa să exploreze soluții de eficiență energetică de ultimă generație, toate respectând standardele nZEB. Publicul, fie că este format din specialiști sau doar persoane interesate de domeniu, va putea participa la seminare și prezentări interactive, care vor pune în lumină cele mai avansate tehnologii și exemple de bune practici în optimizarea consumului energetic. În plus, experții vor discuta și despre oportunitățile de finanțare disponibile, oferind informații esențiale despre cum pot fi accesate acestea, din partea partenerilor publici și privați.

Evenimentul se va desfășura pe 19 septembrie, între orele 14:30 – 18.30, în Vivo! Mall, iar pe 20 septembrie, între orele 09:30 –13.30, în sala de cinema interioară. Printre speakerii prezenți la eveniment se numără reprezentanți ai autorităților locale/centrale, un reprezentant al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, un reprezentant al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Mihai Moia – director executiv ROENEF, Sergiu Petrea – arhitect și elaborator al proiectului casei demonstrative nZEB, respectiv reprezentanți ai Asociației Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (AAECR) și ING Bank România.

„Vizita Caravanei ROENEF la Constanța este o oportunitate excelentă de a demonstra că eficiența energetică nu înseamnă doar tehnologie de vârf, ci și un angajament comun pentru un viitor mai sustenabil. Prin inițiativele și soluțiile pe care le prezentăm, vrem să arătăm că trecerea la clădiri eficiente din punct de vedere energetic poate avea un impact semnificativ asupra comunităților locale, atât în ceea ce privește reducerea costurilor, cât și îmbunătățirea calității vieții”, a declarat Mihai Moia, director executiv ROENEF.

Caravana ROENEF este un proiect dedicat tuturor celor implicați sau interesați de eficiența energetică în clădiri, de la proiectanți și auditori energetici, până la reprezentanți ai autorităților locale, dezvoltatori imobiliari, constructori sau utilizatori finali.
Participarea la eveniment este gratuită pentru publicul larg.

Caravana ROENEF este un proiect susținut de parteneri importanți, precum ING Bank România – sponsorul principal, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul aparatului de lucru al Guvernului României şi companiile: Alukonigstahl, Aluprof România, Daikin, Danfoss, Knauf Insulation, Peri România, Rockwool, Saint-Gobain, Schneider Electric, Signify, Somfy, Ursa România, Velux și Fibran – care au pus la dispoziție soluțiile și echipamentele de înaltă eficiență energetică implementate în casa demonstrativă nZEB.

Totodată, Caravana a beneficiat și de sprijinul altor parteneri instituționali precum: Glulam, Equitone, Energypro Dezvoltare, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Vată Minerală din România și Asociația Municipiilor din România.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE