Consiliile Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova au adoptat o rezoluție

DISTRIBUIE

Consiliile Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova, reunite la Chișinău la Universitatea Tehnică a Moldovei în data de 13 septembrie 2024, adoptă prezenta Rezoluție:

1. Consiliile Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova își exprimă susținerea parcursului european al Republicii Moldova și vor conlucra activ pentru a oferi cât mai multe soluții în vederea aderării Moldovei la Uniunea Europeană.
2. În acest context Consiliul Național al Rectorilor din România va întreprinde toate demersurile pentru ca și Consiliul Național ale Rectorilor din Republica Moldova să fie admis cu drepturi depline în Asociația Universităților Europene (European University Association, EUA) precum și în alte structuri asociative europene.
3. Consiliul Național al Rectorilor din România și universitățile din România vor întreprinde demersurile necesare în vederea integrării universităților din Republica Moldova în Spațiul European al Învățământului Superior, în Spațiul European al Cercetării (European Research Area, ERA), precum și în structurile asociative europene ale universităților, în primul rând EUA.
4. Consiliul Național al Rectorilor din România și universitățile din România, membre ale Alianțelor europene ale universităților vor demara discuții și negocieri cu membrii Alianțelor europene din care fac parte în vederea admiterii universităților din Republica Moldova în alianțele europene și participarea acestora la procesul de construire și dezvoltare a unui nou Spațiu European al Învățământului Superior.
5. În vederea creșterii gradului de internaționalizare a universităților din Republica Moldova, universitățile din România și Consiliul Național al Rectorilor din România vor susține participarea activă și extinsă a universităților din Republica Moldova la programele europene dedicate universităților.
6. Consiliul Național al Rectorilor din România și Consiliul Național al Rectorilor din Republica Moldova solicită guvernelor din România și Republica Moldova să susțină eforturile universităților din cele două țări în vederea participării la programe și proiecte comune de mobilități, de cercetare, de internaționalizare în folosul studenților și cadrelor didactice din universitățile din ambele țări.
7. Universitățile din România își declară deschiderea șidisponibilitatea ca universitățile din Republica Moldova săpoată avea acces la infrastructura didactică și în special de cercetare din România în vederea creșterii capacităților de cercetare a universităților moldovenești.
8. Având în vedere valorile europene, modelele de bună practică europene, Consiliul Național al Rectorilor din România susține întărirea autonomiei universităților din Republica Moldova. În acest context, Consiliul Național al Rectorilor din România îndeamnă autoritățile moldovenești să continue procesul de reformă pentru ca universitățile din Republica Moldova să beneficieze de o reală autonomie universitară (libertate academică, guvernanță, financiară) în folosul comunităților academice precum și al întregii societăți moldovenești.

Redactor – Daniel Țăndăreanu / foto – Jinga Viorel

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE