AUDIO | Matematicianul Christophe Ritzenthaler, directorul executiv al Centrului Internațional de Matematică Pură și Aplicată, invitat la Constanța

DISTRIBUIE

Până pe 13 septembrie, la Constanța se desfășoară, în premieră, Școala de Cercetare Avansată în Matematică. Gazda evenimentului este Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Ovidius. Printre invitații de seamă se numără matematicianul Christophe Ritzenthaler, directorul executiv al Centrului Internațional de Matematică Pură și Aplicată, fondat în Franța, în anul 1978, pe scurt, CIMPA. Cercetătorul este convins că foarte mulți tineri masteranzi și doctoranzi din Constanța, pe care i-a întâlnit săptămâna aceasta la cursurile sale, vor urma o carieră academică de succes în domeniul matematicii.

Cei mai importanți matematicieni ai lumii, din SUA, Brazilia, Spania, Franța,  Turcia, Portugalia, Italia, Pakistan, Grecia și România au predat, în aceste zile, la Constanța, noțiuni de cercetare avansată doctoranzilor români și străini prezenți la malul mării.

Un invitat de seamă al evenimentului a fost matematicianul Christophe Ritzenthaler, directorul executiv al Centrului Internațional de Matematică Pură și Aplicată – CIMPA.

Acesta a dorit să transmită un mesaj tinerilor matematicieni români:

Conf. univ. dr. Denis Ibadula, dascălul emerit al Universității Ovidius Constanța, unul dintre oganizatorii și speakerii Școlii de Cercetare Avansată în Matematică, a subliniat faptul că studenții și masteranzii de la Facultatea de Matematică și Informatică din Constanța, dar și din țară au putut prezenta profesorilor de talie mondială propriile studii de până acum, au pus întrebări și au primit răspunsuri necesare în drumul cercetării matematice.

La organizarea Școalii de Cercetare Avansată în Matematică de la Constanta, alături de conf. univ. dr. Denis Ibadula și-au adus aportul prof. univ. dr. Cezar Joița de la Institutul de Matematică Simion Stoilow al Academiei Române și prof. univ. dr. Mihai Tibăr de la Universitatea Lille din Franța.

Această prezentare necesită JavaScript.

Redactor: Silvia Pascale/ Foto: Denis Ibadula/ Redactor online: Adina Sîrbu

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE