În România mai sunt active 47 de focare de pesta rumegătoarelor mici

DISTRIBUIE

Luni, 9 septembrie, în România mai erau active 47 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM) din cele 64 confirmate la nivel naţional, potrivit unei informări ANSVSA.

Au fost stinse 17 focare, dintre care 10 focare de PRM în judeţul Tulcea, 6 focare în judeţul Constanţa şi unul în judeţul Ialomiţa.

Începând cu data de 6 septembrie 2024, a intrat în vigoare ordinul comun al ANSVSA, MADR şi MAI, care prevede, pentru o perioadă de 30 de zile, următoarele măsuri:

– toate rumegătoarele mici care intră pe teritoriul României sunt plasate în carantină şi, suplimentar, sunt testate serologic şi virusologic individual, pentru determinarea virusului pestei micilor rumegătoare;

– toate mişcările de rumegătoare mici de pe teritoriul României sunt suspendate;

– prin excepţie la solicitarea scrisă a proprietarului animalelor, direcţia sanitar – veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană (DSVSA), respectiv a municipiului Bucureşti, competentă teritorial, poate permite mişcarea rumegătoarelor mici în următoarele situaţii: din exploataţii către abator; din exploataţii către centrele de colectare; din centrele de colectare către abator sau port; din exploataţia temporară către exploataţia de origine, cu condiţia carantinării la destinaţie, pentru cel puţin 30 de zile de la intrarea ultimului animal.

Pentru toate transporturile, DSVSA competentă teritorial de la locul reţinerii stabileşte conduita de urmat pentru animalele reţinute, iar structura din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care a dispus reţinerea, stabileşte conduita de urmat pentru mijlocul de transport.

Pentru toate transporturile de rumegătoare mici, DSVSA competentă teritorial dispune măsuri cu privire la animalele reţinute de reprezentantul acesteia şi asigură prezenţa medicului veterinar în maximum o oră la locul unde a fost oprit în trafic mijlocul de transport, iar structura din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea scrisă a DSVSA, verifică modul de respectare a obligaţiei de descărcare a animalelor în punctul stabilit de către DSVSA şi o informează cu privire la cele constatate.

Acordul scris în baza informaţiilor furnizate de solicitant şi a documentelor întocmite de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi de la locul de plecare, este emis de directorul executiv al DSVSA competentă teritorial şi conţine detaliile specifice referitoare cel puţin la numărul de capete care fac obiectul transportului, locul de plecare, itinerariul propus, mijlocul de transport utilizat, locul de destinaţie, data şi ora plecării, data şi ora estimată a sosirii, responsabilul de animale pe durata transportului şi durata valabilităţii acordului de deplasare.

Judeţele de la frontiera cu Ucraina şi Republica Moldova vor identifica şi implementa măsuri suplimentare, adaptate cu scopul prevenirii intrării pe teritoriul României de animale vii şi/sau produse, subproduse, materiale, mărfuri, care pot fi considerate vectori de boli infectocontagioase.

ANSVSA face apel la sprijinul fermierilor din sectorul ovine şi caprine să respecte toate măsurile dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării.

Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA judeţene.

Pesta Rumegătoarelor Mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele, iar mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay

DISTRIBUIE

Știri recente

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE