Razie nocturnă a polițiștilor. Șofer în prag de comă alcoolică, depistat la volan

DISTRIBUIE

Aproape 200 de amenzi, de peste 117.000 de lei, au fost aplicate.

Publicat de Adina Sîrbu,
23 februarie 2025, 13:11

În noaptea de 22 spre 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o razie având ca scop asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere și a consumului și traficului de droguri.

Razia a avut loc în municipiul Constanța, precum și în comunele Agigea și Cumpăna.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate 974 de persoane și au fost verificate 463 de vehicule și 138 de locații publice, printre care baruri, parcuri, săli de jocuri de noroc, piețe.

Pentru a preveni accidentele rutiere, 98 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 194 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 117.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 8 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru depășirea limitei legale de viteză, neacordare de prioritate, precum și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost oprite din a circula 8 vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate și au fost retrase 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Au fost constatate și 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 24 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Zefirului din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție au identificat un bărbat, de 35 de ani, care ar fi condus un autoturism pe bulevardul 1 Mai având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la intersecția dintre bulevardul Aurel Vlaicu și intrarea Pasajului, s-a produs un accident rutier (tamponare). Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 53 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi intrat în coliziune cu amenajarea rutieră de tip giratoriu. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele, cercetările sunt continuate de polițiști.

La razie au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.


DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE