TULCEA: Intervenţiile SMURD în judeţ au crescut anul trecut cu circa 36% faţă de 2023 – Știri Constanța – Radio Constanța

DISTRIBUIE

37 de mesaje Ro-Alert transmise populaţiei din judeţ pe fondul atacurilor frecvente ale Rusiei.

Publicat de Daniel Țăndăreanu,
26 februarie 2025, 18:13

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Delta’ al judeţului Tulcea a informat, miercuri, că numărul intervenţiilor SMURD a crescut anul trecut în judeţ cu aproape 36% faţă de anul 2023.

Totodată, purtătorul de cuvânt al ISU ‘Delta’, Daniel Năstase, a menţionat, în timpul unei conferinţe de presă, că din cele 37 de mesaje Ro-Alert transmise populaţiei din judeţ pe fondul atacurilor frecvente ale Rusiei asupra infrastructurii portuare din Ucraina, 12 au fost trimise în anul 2023, 20 în 2024, iar cinci au fost transmise de la începutul acestui an.

‘Oamenii au înţeles că aceste mesaje vin înainte ca ei să audă zgomotele (dronelor sau atacurilor, n.red.) din zona ucraineană şi au înţeles că mai bine sunt treziţi de aceste mesaje Ro-Alert decât să fie deranjaţi de bombardamentele asupra infrastructurii portuare din Ucraina. Au înţeles că dacă au nevoie de ajutor, pot suna mai ales pe zona de graniţă şi îi îndemnăm să sune mai ales dacă vor să obţină asistenţă din partea noastră, indiferent că e vorba de relocare temporară, de a pleca din zonă, fiindcă nu se simt în siguranţă, ori pentru a obţine informaţii’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU ‘Delta’, Daniel Năstase.

Referindu-se la activitatea desfăşurată anul trecut, el a menţionat că numărul intervenţiilor ISU, respectiv 5.108, a fost cu 45,3% mai mare faţă de cel din anul precedent, pe fondul creşterii numărului turiştilor.

‘Din cele 5.108 intervenţii, 3.297 au fost cazuri de urgenţă SMURD, cu aproape 1.200 mai multe decât în anul precedent. Vin turişti cărora li se acordă primul ajutor de urgenţă. Sunt asistaţi şi cei mai mulţi ajung în spital, astfel încât Serviciul de Ambulanţă se poate concentra pe urgenţele grave’, a adăugat reprezentantul ISU Tulcea.

Mesajele Ro-Alert sunt transmise populaţiei locale de IGSU, după ce sistemul de apărare naţional detectează apropierea unor drone de localităţile româneşti.

‘Acum, când sună RO-Alert, stăm ca pe ghimpi, că nu ştim unde cade. Dacă a căzut aici, în centru, ne-a făcut praf. Ştiu unde să mă ascund, în beci, dar nu am beci. Aşa că ies afară, că alt loc n-am, să nu cadă casa pe mine. Suntem în alertă continuu. Dă Ro-Alert-ul, iar după 20 de minute încep mitralierele. Se aude drona ca barca cu motor. Toată noaptea urlă sirenele. Una se opreşte, alta porneşte’, a declarat Iordache Nane Lesnic, în vârstă de 70 de ani, din satul Chilia Veche, localitate aflată pe braţul Chilia al Dunării, la graniţa româno-ucraineană.

În timpul conferinţei de presă, ISU ‘Delta’ a anunţat că începând de miercuri până marţi, 4 martie, IGSU şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă organizează mai multe activităţi pentru a marca 92 de ani de Protecţie Civilă în România, printre acţiunile la care tulcenii sunt invitaţi numărându-se atât Ziua Porţilor Deschise organizată în unităţile din Babadag, Crişan, Măcin şi Tulcea, cât şi activităţi de informare preventivă.

Sursa – Agerpres


DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE