CONSTANȚA: Prime în valoare totală de 950.000 de lei pe an pentru angajații Spitalului Județean – Știri Constanța – Radio Constanța

DISTRIBUIE

Proiectul de hotărâre privind acordarea de stimulente financiare, supus votului în ședința CJC de joi.

Foto: Pixabay

Publicat de Adina Sîrbu,
26 februarie 2025, 11:27

Un proiect de hotărâre care va fi dezbătut și votat în ședința de mâine a Consiliului Județean Constanța prevede acordarea unor stimulente financiare lunare pentru personalul de specialitate din cadrul Spitatului Clinic Județean de Urgență Constanța, în limita a două salarii minime brute pe țară.

Potrivit proiectului de hotărâre, fondul pentru stimulentele financiare este constituit din veniturile proprii ale spitalului până la valoarea de 79.000 de lei pe lună, respectiv 950.000 de lei pe an.

Managerul Spitalului de Urgență Constanța, Raluca Ștefan Vericeanu, a explicat cum sunt selectați cei care vor primi bani în plus la salariu:

Aceste prime sunt primite în funcție de indicele case-mix, de gestionarea fondurilor publice la nivel de secție, prin șeful de secție, prin asistenta șefă, prin directorul de îngrijiri, prin directorul medical, în urma evaluărilor.

Redactor: Cătălina Radu


DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE