AUDIO | Războiul din Ucraina și posibile scenarii de soluționare a crizei, analizate de istoricul Armand Goșu – Știri Constanța – Radio Constanța

DISTRIBUIE

Este esențial ca Rusia să fie ținută departe de România și de granița NATO, iar asta înseamnă continuarea și chiar sporirea sprijinului pentru Ucraina.

Publicat de Adina Sîrbu,
24 februarie 2025, 15:48

S-au împlinit trei ani de la invazia rusă în Ucraina, iar ultimele evenimente de pe plan mondial – alegerile din Statele Unite, viziunea președintelui Trump și a echipei sale – ar afecta Europa.

Specialiștii spun că este esențial ca Rusia să fie ținută departe de România și de granița NATO, iar asta înseamnă continuarea și chiar sporirea sprijinului pentru Ucraina.

În paralel, Europa, care nu se mai poate baza pe ajutorul de la sine înțeles al Statelor Unite, trebuie să se întărească și chiar să se gândească la înarmarea nucleară.

Contextul în România nu este unul favorabil, din cauza semnelor de întrebare privind voința politică și a suspiciunilor de corupție în rândul forțelor armate. Dar nu ne confruntăm nici cu cel mai rău scenariu, pentru că ultimele semnale arată că bazele militare americane din România nu vor fi retrase.

O analiză despre posibile scenarii de soluționare a crizei ne este oferită de istoricul Armand Goșu, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a Federației Ruse, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București, într-un interviu realizat de Bogdan Comșa:


DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE