Simion spune că Becali ar putea figura printre candidații AUR și propune un protocol de colaborare cu USR

DISTRIBUIE

A.F. 29 septembrie 2024 | 18:13 420

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

George Simion, Gigi Becali

Simion a afirmat duminică la Digi 24 că ar fi „inacceptabil” pentru AUR să colaboreze într-o viitoare majoritate parlamentară cu „actualul sistem, actuala guvernare”, reprezentată de PSD, PNL şi UDMR.

„Eu cred că domnul Ciolacu, domnul Ciucă, domnul Kelemen Hunor ies din discuţie şi pot spera doar, printr-o reuşită a mea la alegerile prezidenţiale, că vom vedea o schimbare a conducerii centrale la aceste partide. Sunt unii oameni din PNL pe care îi văd ca potenţiali parteneri. Sunt mai puţini oameni în zona PSD pe care îi văd parteneri; cu siguranţă, nu tot partidul. La nivel de USR, după ce se vor clarifica – pentru că acolo sunt multe tabere şi aşteaptă finalul acestui exerciţiu electoral – aş vedea un protocol de colaborare strict pe primari în două tururi, 300 de parlamentari, reformă administrativă, reducerea taxării muncii. Cu un guvern minoritar sau majoritar, depinde. Politica este arta negocierii“, a spus el.

În ce îl priveşte pe George Becali, Simion a susţinut că acesta s-ar putea număra printre candidaţii AUR de la Camera Deputaţilor, dar că nu a fost încheiată deocamdată o înţelegere. Pe de altă parte, a negat ipoteza unui loc pentru George Becali pe listele AUR în schimbul unei eventuale donaţii. Simion a estimat că susţinerea pe care i-ar acorda-o Becali îl va ajuta să intre în turul doi şi să câştige alegerile prezidenţiale.

„Nu cred că George Becali de acum 20 de ani este George Becali din 2024. A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici. (…) Dacă domnul Becali, ca şi mulţi alţi oameni de afaceri, se implică în AUR financiar – foarte bine, dar nu facem contra-cost. Am primit diferite propuneri, sume exorbitante, cel puţin pentru mine: 200, 300, 500.000 de euro să fac deputaţi şi senatori. Şi am refuzat. (…) Eu nu vând locuri de parlamentar. Nu am făcut-o, nu am s-o fac, dintr-un considerent simplu: oamenii aceştia ne vor părăsi imediat ce vor intra în Parlament. (…) Eu pe domnul Becali îl iau în primul rând că respectă zona identitară şi politică de unde suntem şi pentru că aduce voturi“, a precizat Simion.

El a admis că printre membrii AUR sunt şi persoane care au făcut parte din alte partide politice, dar a subliniat că nu îşi doreşte ca astfel de oameni să ocupe funcţii de ministru sau prim-ministru.

„Am primit diferite invitaţii să, nu ştiu…, să vină doamna Dăncilă la noi. Nu prea corespundem nici ideologic. Doamna Dăncilă a fost premier. Au mai fost diferiţi premieri care au încercat să intre într-o într-o alianţă sau să vină în AUR. De exemplu, domnul Ponta. Şi am refuzat, e foarte supărat domnul Ponta că nu mă ţin de cuvânt. Eu nu mi-am dat niciodată cuvântul faţă de domnul Ponta că voi face vreodată vreo alianţă sau vreun proiect politic cu dumnealui“, a spus Simion.

Potrivit acestuia, Victor Ponta ar fi pretins că este consilierul lui, dar nu a existat nicio relaţie contractuală în acest sens. Totodată, Simion a susţinut că Ponta i-a propus formarea unei alianţe politice.

„Aşa s-a pretins domnul Ponta, după trei discuţii (că ar fi consilier, n.r.). S-au pretins şi alţii consilierii mei. Nu am avut nicio relaţie contractuală. Am ieşit la un restaurant public din centrul Capitalei cu domnul Ponta, care bănuiesc eu că a şi chemat paparazzi (…). Până la urmă a obţinut un post de consilier la domnul Ciolacu“, a spus el, citează Agerpres.

DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE