O şcoală din trei oferă copiilor o masă în noul an şcolar

DISTRIBUIE

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat miercuri că o şcoală din trei oferă copiilor o masă în timpul programului de şcoală începând cu noul an.

„În acest an şcolar, o şcoală din trei oferă copiilor o masă în timpul programului şcolar. Am crescut succesiv numărul, de la 350 în 2022 la 450, apoi, din ianuarie 2024, odată cu intrarea în vigoare a Programului naţional „Masă sănătoasă”, la peste 1.200, iar din aprilie la peste 1.400″, a afirmat Deca, după şedinţa de guvern.

Ea a spus că la acestea se adăugă 800 de şcoli din Programul naţional de reducere a abandonului şcolar.

„În acest moment adăugăm şi cele 800 de şcoli în care copiii beneficiază de masă caldă prin Programul naţional de reducere a abandonului şcolar. Practic, acum, în total, avem peste 2.200 de şcoli beneficiare, ceea ce însumează aproximativ 650.000 de copii care primesc o masă la şcoală şi vom continua până când toate şcolile vor putea oferi o masă în timpul programului şcolar”, a mai spus Deca.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE