Pensionarii care nu au depus adeverințe privind veniturile nepermanente mai au timp să o facă

DISTRIBUIE

Pensionarii care aveau depuse la dosar adeverințe privind sporurile și veniturile nepermanente de care au beneficiat și care sunt luate acum în considerare prin noua lege nu mai trebuie să facă nici un demers pentru recalcularea pensiei.

Directorul Casei Județene de Pensii Tulcea, Mihaela Stănciulescu, a declarat că există o evidență exactă a documentelor din toate dosarele, iar cei care știu că nu au depus aceste adeverințe pot să o facă:

Conform articolului 155 din Legea 360, care a intrat în vigoare la 1 septembrie, noi avem termen de 6 luni recalculăm și din nou pensiile prin valorificarea adeverințelor cu venituri brute. Noi știm deja, la dosarele pe care le avem în evidență, știm dosarele care conțin aceste adeverințe, deci nu mai este nevoie ne aducă altele. Pot aduce adeverințe cei care știu nu le au în dosar și au lucrat beneficiind de astfel de venituri.

Ministrul Muncii, Simona Bucura, a reafirmat, astăzi, că nicio pensie nu va scădea şi a explicat că recalcularea s-a făcut pe măsura muncii şi a contribuţiilor plătite.

Este o minciună gravă care se rostogoleşte în spaţiul public că 1.000.000 de pensii vor fi îngheţate. Din totalul de 4,6 milioane de pensii, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare; 13,8% se vor majora peste patru luni, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii. Tot de la 01 ianuarie 2025 se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare. Mai rămân doar 4,4% dintre pensii (circa 200.000) care vor avea aceeaşi valoare după indexarea de la 1 ianuarie, pentru că astăzi nivelul lor este peste contribuţiile plătite, comparativ cu ceilalţi pensionari. Cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeaşi valoare până când vor fi ajunse din urmă celelalte pensii care au avut aceeaşi bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare, fiindcă asta înseamnă echitatea.

Tot astăzi, Camera Deputaţilor a adoptat,  în procedură de urgenţă, și proiectul de lege care se referă la majorarea la 3.000 de lei a pragului de neimpozitare a pensiilor, astfel încât cei care au primit sume mai mari la recalculare să nu piardă nimic prin depăşirea pragului anterior de 2.000 de lei.

Redactor: Bogdan Comșa/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay

DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE